Despre carte
Ideea care străbate întreaga carte e veche și simplă: la început a fost Unul, iar Unul s-a despicat în doi. De atunci, tot ce e separat tânjește după ceea ce a pierdut. Iubirea dintre doi oameni este, în această lumină, mai mult decât o întâmplare fericită. Este o amintire. „Iubirea nu se învață. Doar se reamintește.”
Drumul cărții urmărește această amintire pas cu pas. Începe cu privirea care îl face pe celălalt real, trece prin întâlnire, dor, trup, cuvânt și rană, se oprește la umbrele geloziei, la timpul îndrăgostiților și la cei care nu mai sunt. Apoi se deschide spre o iubire care nu mai cere nimic în schimb și se încheie acolo unde a început: la Unu.
Nu este o carte de sfaturi și nici un tratat. Fiecare aforism stă singur, ca o lumânare aprinsă într-o încăpere întunecată. Împreună, ele luminează un drum.
Cartea vorbește în mai multe limbi spirituale, convinsă că hărțile sunt multe, iar teritoriul e unul.
Hermetismul, tradiția atribuită lui Hermes Trismegistus, oferă principiul de bază: „cum este sus, așa este și jos”. Ceea ce se petrece între doi oameni oglindește, la scară mică, ceea ce se petrece în cosmos.
Tantra, din India, vorbește despre Shiva și Shakti, conștiința și energia, două polarități a căror reunire este însăși iubirea. În lectura cărții, tantra nu este o colecție de tehnici, ci amintirea că trupul este templu și că atingerea poate fi rugăciune.
Bhakti, calea devoțiunii din tradiția indiană, aduce două cuvinte prețioase: viraha, dorul după Divin, considerat uneori mai adânc decât întâlnirea însăși, și prema, iubirea pură, fără așteptare.
Mistica creștină vine cu Cântarea Cântărilor, cu ideea că iubirea este mai tare decât moartea și cu acea „herida deliciosa”, rana dulce de care vorbeau misticii spanioli.
Platon, în Banchetul, păstrează mitul lui Aristofan: oamenii erau cândva întregi, au fost tăiați în două, iar de atunci se caută. Iar dorul românesc, cuvântul pe care cartea îl numește „numele românesc al absenței divine”, adună toate aceste căutări într-o singură silabă.
Cartea are un prolog, douăsprezece capitole și un epilog: 341 de aforisme în total. Fiecare capitol se deschide cu un motto și urmărește o singură temă, iar ordinea capitolelor formează un arc, de la despărțirea originară la regăsire.
Aforismele pot fi citite în ordine, ca un drum, sau deschise la întâmplare, câte unul pe zi. Ambele lecturi sunt potrivite. Prologul o spune limpede: „Aforismul este forma cea mai apropiată de tăcere a cuvântului.”
Cartea își numește singură cititorul, în epilog: „Această carte nu este pentru cei care iubesc. Ei nu au nevoie de ea. Este pentru cei care încă n-au îndrăznit, sau pentru cei care au uitat.”
Este, așadar, pentru oricine a simțit măcar o dată că iubirea e mai mult decât un sentiment și a vrut să înțeleagă de unde vine această bănuială. Nu cere cunoștințe de filozofie sau de religie. Cere doar disponibilitatea de a citi încet.
Dacă vrei să începi, deschide prologul și citește un singur aforism. Lasă-l să stea cu tine o zi. Restul cărții te așteaptă.
Cui i se adresează
Cartea își numește singură cititorul, în epilog: „Această carte nu este pentru cei care iubesc. Ei nu au nevoie de ea. Este pentru cei care încă n-au îndrăznit, sau pentru cei care au uitat.”