Aforisme

Prolog

• „Există tăceri din care nu mai poți ieși fără să iubești.”
• „Nu există om care să nu fi iubit. Există oameni care n-au îndrăznit să recunoască.”
• „Iubirea nu se învață. Doar se reamintește.”

Capitolul I · Cei doi care erau Unul

• „Nu cauți pe nimeni. Te cauți pe tine — în altcineva. Iar dacă, într-o zi, găsești pe cineva care făcea același lucru, asta se cheamă întâlnire.”
• „A spune: te iubesc, este, în adâncul său, a spune: te recunosc. Iar a recunoaște înseamnă a-ți aminti.”
• „Nu ești complet. Nu ai fost niciodată. Iar iluzia că ai putea fi complet de unul singur este boala spirituală cea mai veche.”

Capitolul II · Privirea care creează

• „Înainte să te privească ea, existai. După ce te-a privit ea, ești. Diferența dintre cele două verbe se cheamă iubire.”
• „Privești o frunză cu suficientă atenție și începi să o iubești. Privești pe cineva cu suficientă iubire și începi, în sfârșit, să-l vezi. Atenția și iubirea sunt același lucru rostit în două registre.”
• „Există o privire care îți spune: ai dreptul să exiști. Este, poate, cel mai mare dar pe care un om îl poate face altui om.”

Capitolul III · Întâlnirea

• „Există întâlniri după care nimic nu mai este la fel — pentru că tu însuți nu mai ești același.”
• „Cele mai multe vieți sunt construite din întâlniri evitate. De aceea sunt atât de obosite.”
• „Două suflete nu se aleg. Ele se regăsesc. Diferența este enormă.”

Capitolul IV · Dorul

• „Cei care nu mai suferă de dor sunt cei care au uitat. Cei care încă suferă sunt cei care încă iubesc.”
• „Cele mai frumoase poezii s-au scris din dor, nu din întâlnire. Pentru că dorul este timpul în care iubirea învață să rostească.”
• „Iubirea fără dor nu este iubire. Este obișnuință.”

Capitolul V · Pielea și sufletul

• „Eros nu este opusul spiritului. Este forma cea mai concretă a spiritului.”
• „Pielea este organul cel mai filozofic. Ea știe, înainte de minte, cine este cu adevărat aproape de tine.”
• „Sărutul este, înainte de toate, un cuvânt. Un cuvânt rostit de buze fără sunet, care spune ceea ce niciun sunet nu mai poate spune.”

Capitolul VI · Cuvântul rostit între doi

• „Tăcerea împărtășită este cel mai înalt grad al conversației.”
• „Cuvântul tace când iubirea este foarte plină. De aceea, în clipele cele mai intense, îndrăgostiții se uită doar unul la altul.”
• „Spune lucruri grele cu glas blând. Spune lucruri ușoare cu seriozitatea cuvenită. Iubirea învață acest meșteșug înainte de oricare alt meșteșug.”

Capitolul VII · Rana binecuvântată

• „Nu există iubire fără rană. Iar dacă există, atunci nu era iubire — era convenție.”
• „Nu te apăra de iubire. Apărările tale sunt mai dureroase decât rănile pe care le-ai primi. Pentru că rănile, în timp, se vindecă. Apărările, în timp, se ostifică.”
• „Există un soi de blândețe care vine din suferință acceptată. Acea blândețe este, poate, cel mai frumos fruct al vieții omenești.”

Capitolul VIII · Geloziile și fantasmele

• „Gelozia nu este iubire. Este frica de a o pierde, deghizată în iubire.”
• „Iubirea autentică eliberează. Posesiunea încătușează. Cine nu face diferența nu a iubit, niciodată, cu adevărat.”
• „Există două feluri de a ține pe cineva aproape: prin frică sau prin libertate. Cei ținuți prin frică pleacă, mai devreme sau mai târziu. Cei ținuți prin libertate rămân.”

Capitolul IX · Timpul îndrăgostiților

• „Cei care numără timpul cu cineva nu sunt, încă, îndrăgostiți. Cei care îl pierd cu cineva — abia aceia.”
• „Cei care iubesc trăiesc mai mult. Nu pentru că ar avea zile mai multe, ci pentru că zilele lor sunt mai pline.”
• „Eternitatea nu este timp prelungit. Este timp adâncit. Iar iubirea este, dintre toate experiențele umane, cea care adâncește timpul cel mai mult.”

Capitolul X · Despre cei care nu mai sunt

• „Cei pe care i-am iubit cu adevărat nu mor niciodată. Ei își continuă existența în noi, sub o formă pe care numai noi o putem percepe.”
• „Despărțirea, în iubire, este iluzorie. Doar trupurile se despart. Sufletele, dacă s-au atins cu adevărat, rămân atinse pentru totdeauna.”
• „Cei mai mulți dintre cei plecați au lăsat în noi un anume gen de tăcere. Iar acea tăcere, locuită cu atenție, vorbește.”

Capitolul XI · Iubirea fără obiect

• „Iubirea cu obiect este sentimentală. Iubirea fără obiect este ontologică. Prima cere ceva în schimb. A doua doar este.”
• „Iubirea cu obiect este pasiune. Iubirea fără obiect este compasiune. Pasiunea consumă; compasiunea hrănește.”
• „Există o singură rugăciune pe care omul ar trebui să o facă în viața lui: Doamne, învață-mă să iubesc fără să cer. Tot restul vine, apoi, de la sine.”

Capitolul XII · Întoarcerea la Unu

• „Drumul de la doi la unu nu este unul de pierdere. Este unul de regăsire. Nu pierzi pe celălalt; descoperi că celălalt erai, mereu, tu însuți.”
• „În clipa în care recunoști că celălalt ești tu însuți, dispare frica. Iar fără frică, iubirea este nelimitată.”
• „Iar despre acest sfârșit nu mai e nimic de spus. Pentru că, după el, cuvintele nu mai au sens. Există doar o tăcere care iubește.”

Epilog

• „Cuvintele despre iubire sunt umbre. Iubirea însăși este lumina. Cine a trăit lumina nu mai are nevoie de umbre.”
• „Această carte nu este pentru cei care iubesc. Ei nu au nevoie de ea. Este pentru cei care încă n-au îndrăznit, sau pentru cei care au uitat.”
• „Închide cartea. Iubește. Aceasta este tot ce mai rămâne de făcut.”